Primul lucru care îmi apare în minte când aud întrebarea ”ce înseamnă terapia pentru tine?” este de fiecare dată ”terapia mi-a salvat viața”. După trei ani de când am pornit pe acest drum încă sunt convinsă de acest lucru. Singurul regret pe care l-am avut până de curând a fost că nu m-am dus mai devreme.
Am ajuns la terapie într-un moment foarte greu pentru mine, pe care nu am putut să îl gestionez singură. Nu am putut vorbi cu nimeni din apropiații mei. A merge la un terapeut a fost una dintre cele mai bune decizii din viața mea. Încă mă mir că am avut puterea să o fac.
Dar nu a fost ușor. Deloc. Momentele revelatoare, care îmi luau greutăți mari de pe umeri, erau urmate de prăpăstii emoționale, din care nu credeam că voi putea ieși vreodată. Dar am ieșit de fiecare dată. A fost un adevărat carusel emoțional. Este o muncă foarte grea și de multe ori simțeam că înaintez un pas, dar dau înapoi alți doi. Sau trei.
Pe măsură ce lucrurile înaintau și ghemul gândurilor se tot descâlcea, mă simțeam din ce în ce mai bine, iar asta mă impulsiona să nu renunț. Împăcarea cu trecutul, acceptarea greșelilor făcute, pacea cu mine însămi, înfruntarea fricilor, să învăț să mă iubesc sunt printre cele mai importante victorii obținute.
Iar terapeuta mea a fost mereu acolo, pe tot acest parcurs nebun, cu cuvintele potrivite, cu sprijinul necondiționat, mereu cu o perspectivă proaspătă, constructivă și obiectivă.
Pentru că asta e pentru mine diferența dintre un prieten și un terapeut. Chiar dacă ambii își doresc ce e mai bine pentru mine, terapeutul nu judecă, e obiectiv, are experiența și cunoștințele necesare abordării unei crize și are mereu toată atenția concentrată asupra mea.
Recunosc că am avut prejudecăți legate de mersul la terapie. Și că nu am avut curaj de la început să vorbesc despre faptul că merg la terapie și ce înseamnă acest lucru pentru mine cu cei din jur.
Dar acum sunt mândră de mine, de tot progresul făcut, de cum arată acum viața mea și de felul în care mă simt în propria mea viață. Și sunt conștientă de rolul extrem de important pe care l-a avut acest lucru pentru mine. A merge la terapie este pentru mine, acum, pe același palier cu mersul la medic sau la stomatolog. Grija pentru sănătatea mintală este la fel de importantă ca grija pentru corpul fizic.